Între munții Meseș, munții Vlădeasa și depresiunea Huedinului, pe meleagurile cetății de la Bologa, un peisaj aproape ireal cu păduri și pășuni, cu oameni frumoși și ospitalieri, cu o tradiție aproape nealterată și portul tradițional la mare cinste, acolo unde căprioara vine lângă casă și liniștea este stăpână, se afla  Pensiunea Ioana din comuna Poieni, județul Cluj.

O mică livadă,un loc de joaca pentru copiii, un ciubăr cu apă încălzită, un foișor acoperit, cu spațiu suficient pentru 20 de persoane, prevăzut cu grătar, plită și cuptor, un loc pentru foc de tabără și o pajiște imensă va asteapta la  Pensiunea Ioana.

Pensiunea Ioana este construită în așa fel încât să înglobeze o casă veche bătrânească existentă în acel loc. Așa se face că zidurile fostei case se pot vedea chiar în salonul de la intrare. Combinația dintre modern și tradițional este foarte fină și delicată. Piatra de pe perete, culorile folosite și decorațiunile vechi, cu elemente tradiționale descriu foarte bine un loc aristocratic, undeva între munți, unde lemnele troznesc în focul din șemineu și un ceai aburind sau o cafea aromată ce te așteaptă pe o măsuță și te îmbie la o lectură plăcută.

Cele patru camere ale Pensiunii Ioana sunt foarte spațioase, ferestrele oferind o priveliște de vis către munți.

Spațiul este astfel organizat încât să maximizeze confortul iar decorațiunile folosite creează o atmosferă relaxantă și primitoare.

Mobilierul din camere este nou, modern și asigură confortul șederii turiștilor. Este de la sine înțeles că toate camerele au baie proprie, iar accesul la internet se face prin conexiune wireless.

Livingul este foarte spațios și include un salon pentru servirea mesei și un loc pentru relaxare în fața șemineului.

Bucătăria Pensiunii Ioana pusă la dispoziția musafirilor este și ea foarte spațioasă și are toate dotările necesare pentru a satisface cele mai exigente cerințe.

Pensiunea Ioana este locul ideal pentru cei care își doresc liniște, pentru cei care savurează armonia într-o casă cu multe obiecte vechi, pentru cei care lectura la gura șemineului constituie relaxare și, nu în ultimul rând, pentru cei pentru care tradiția constituie o piatră de temelie. Cu o priveliște spectaculoasă iți vei încanta privirea,cu fiecare răsărit, razele soarelui iți vor încălzi inima și te vei putea bucura de o baie caldă in ciubarul incalzit în orice anotimp.

Vino să vezi ce înseamnă liniștea, pacea și armonia într-un loc binecuvantat!

Pentru rezervari va stam la dispozitie la telefon : 0743248637

Booking

Trevalminit

La pensiuni